Deşi, iniţial, ai crede că este o carte pentru copii şi adulţii o pot citi pentru a se delecta cu un roman complex din multe puncte de vedere.
Tiamel nu este doar un roman SF, ci are şi note spirituale, de aventură, are un fir epic foarte bine construit, stropit cu mult umor.
Nu este o carte oarecare, ci este o carte scrisă bine, astfel încât, atunci când o citeşti, autorul, practic, te transpune în acţiune, îţi captează atenţia şi trăieşti alături de personaje aventurile prin care acestea trec.
Romanul este cuprinzător, transpus în mai multe planuri, iar acest lucru te ajută să-ţi ţii mintea activă, antrenându-ţi atenţia.